Ieri si maine

Nu vreau sa raman, nu vreau sa plec. Nu vreau sa se termine si nici nu vreau sa inceapa. Ce ma fac? Nu vreau sa pregatesc bagajul, nu vreau sa mai am doar o zi. Mi-e dor de tine si de ce am trait aici. Mi-e frica si sunt sigura ca va fi bine, vreau sa stau si vreau sa plec. O sa rad ca am avut momentul asta de regret, o sa plang ca nu l-am trait.
El ramane, ea pleaca, el pleaca, ea ramane. Nu, noi nu ramanem.
Nu m-am pierdut, m-am regasit. Nu m-am indepartat, ci m-am apropiat. Azi sunt ce n-am fost ieri si ceea ce nu voi fi maine. Stiu de unde vin si stiu unde merg. Dar tu? Tu ce stii?

oau!

Examene multe - 3 intr-o zi, in franceza, eu nu pregatit mai nimic, dar eu stresata si totusi atat de fericita. Am atat de multa incredere in zilele ce vor urma, cred ca si in mine, in tot ce vad, ce respir, ce traiesc.
Imi place si ca dimineata ploua, dupa-masa e soare, ca ii cunosc pe ei si ca am vazut cele mai surprizatoare artificii pe malul Erdrei. Ca am vazut atatea si mai e restul de descoperit. Si ca am o viata pentru asta!
Si nu pot sa nu ma intreb- sunt atat de fericita pentru ca imi place ce traiesc aici sau pentru ca stiu ca mai am o luna si merg acasa?
Am invatat ca suntem cei mai fericiti cand suntem cu cei pe care ii iubim, in locurile dragi noua. No compromises. Ca ne cautam fericirea haotic in locuri si tari indepartate, cand de fapt, ea e altundeva..
"In final, Gauguin s-a dus la tropice ca sa fie mai aproape de noi." Touché.

Roşu multicolor

Era o dimineaţă senină de vară cand m-ai luat de mână; eu eram imbracată în rochiţa roşie cu buline albe şi purtam pălărioara pe care mama mi-a aşezat-o pe cap de mai multe ori până să o accept. Mergeai parcă grăbit iar pantofiorii mei asortaţi, cu fundiţă, nu ţineau pasul cu gândurile tale. Mi-am amintit că privirea ta blândă, înţeleaptă şi atât de strălucitoare seamănă cu cea a lui Buni. Dar tu nu aveai pălăria lui, iar el nu mă purta de mână aşa cum o făceai tu. M-am împiedicat când păşeam prin iarba mângâiată de rouă, dar asta nu te-a facut să încetineşti. Voiam să spun ca sunt obosită, dar mi-am amintit că Cosette nu avea pe nimeni să o liniştească cu o strângere de mână, să-i arate drumul sau să o inveţe să fie puternică, aşa cum făceai tu cu mine . Te-ai oprit la capătul câmpului, m-ai ridicat în braţe şi mi-ai arătat zarea. Privirea mea îmbrăţişa uimită un râu de flori colorate, pierdute în linia orizontului. Am inţeles atunci că lumea e un câmp de flori, iar fiecare culoare straluceste la fel de tare în lumina soarelui. Dar rochiţa mea se asortează perfect cu roşul.

Je m’en foutisme

Adica nu ma intereseaza, adica chiar deloc. Pasivitate totala. Imi duc viata din accident in accident. No strings attached.
Imi amintesc cat de mult mi-am dorit, la 14 ani, sa vin in Franta la studii, dupa ce am fost in Paris prima data. Si imi amintesc cand a aterizat avionul in Paris in ianuarie si mai apoi cand ma plimbam pe malul Senei; mi-l imaginam din nou pe Jean Valjean strecurandu-se in fuga pe langa mine, cu painea furata in maneca, si mi-am amintit cat de mult iubesc personajul asta, atat de real in mintea mea. Mi-am zis : ei, uite. Aici te voiai, aici esti. Enjoy.
Acum traiesc o viata care parca nu e a mea, nu pot fi eu « accidentul » asta care sunt. Parca lucrurile ma conduc pe mine acum, cand eu eram cea care facea lucrurile sa se intample. Imi zicea azi o prietena ca sunt in pragul depresiei, daca mi se rupe de tot. Probabil.
Imi imprumut carti de la biblioteca o data pe saptamana. Plec hotarata cu o lista de carti foarte interesante si-mi promit ca le citesc. Nu se intampla. Le rasfoiesc si le inapoiez.
Putin ma intereseaza ca e Mediation culturelle, L’espace public, Communication Interculturelle sau cartea lui McLuhan. Ar fi fascinante, sunt sigura, daca ar avea cine sa le intrebe daca sunt. Freud mi-a atras atentia, asa, cat a durat zborul pana la Londra si poate inca o zi dupa ce m-am intors.
A venit primavara. Iubesc primavara, pomii infloriti, lalelele si levanticile pe care le-am vazut azi in Jardin des plants. Ma bucur de tot ce vad, si sunt momente in care optimismul se intoarce. Am fost din nou la pet-shop. De data asta, un shi-tzu alb, pufos, micut, sarea fericit in cusca si si-a oprit ochii negri pe privirea mea. Ma fixa si stiu ca ma ruga sa ma joc cu el intr-un alt loc decat acolo. O, nu, nu fa asta... dar el era ocupat sa ceara iubire. A insistat. Sorry, n-am 700 de euro pentru tine, blanita. Dar ma fac eu mare.
Batranelul simpatic care deseneaza mereu pe asfalt in Place Royale m-a uimit din nou cu desenele lui uriase, minunate ! Azi il desenase pe Iisus, era superb, era perfect... M-am uitat indelung, i-am studiat gesturile calculate, hainele multicolore, murdare de creta, valiza din care ii cad picturi si copiii care ii lasa bani in palarie. Ridica privirea sa le multumeasca. Desi artist pe drumuri, mi se pare un om fericit. Privirea ii e blanda si are un zambet pe buze. Are bucatica lui de asfalt pentru a-si implini visele.
Eu nu am vise. Nu-mi doresc nimic, nu vreau nici sa stau, nici sa plec, nici sa vad, sa ascult, sa rad, sau sa vorbesc. Motivul pentru care inca mai fac lucrurile astea e pentru ca am stabilit la 16 ani, intr-o seara de ianuarie, ca nu am dreptul sa nu iubesc viata.

Do the do

Cu ce ma ocup?
1. Imi perfectionez orientarea pe harta.
2. Invat arta de a sorta gunoiul in 4 categorii.
3. Ma reobisnuiesc cu locuitul singura, just me and Grey's :)
4. Ma copine & moi, incercam sa depasim stadiul de "nous sommes justement arivees" si "mais, je sais pas" :)) si, bineinteles, my favourite word "accueil" :))
5. Plus, Politici Culturale nu e tocmai cea mai faina materie, nu cand se vorbeste cu 60 cuv/min despre ministrul culturii din Franta din 1959 si structura guvernului de atunci. Tre' schimbata. In schimb, cursul de Fotografie e faaain.
6. Fac vraji, da` de ajunge wirelessu` si pana la etajul 3.
7. Imi jur in fiecare zi - de maine nu mai merg la cantina. Si totusi, ma duc. Una din doua - fie invat sa gatesc, fie mor de foame.
8. Caut o modalitate de a face un drum de 45 de min in 15. Tramvai+autobuz vs. bicicleta.
9. Ma bucur in fiecare zi de ciocolata calda/cappuccino cu 35 centi. (de ciuda ca n-am Nesquik!)
10. Astept primavara! (Nechi, ca sa nu se mai laude unii si altii ca acasa se schiaza:D)

Azi, ti-aş fi dăruit baloane...

Pun pariu că acolo unde eşti te cerţi cu îngerii că ai dat muzica prea tare, că nu le plac bancurile tale cu poliţişti sau că Mafia necenzurată nu se acceptă.. Probabil, nici nu te lasă să locuieşti în maşina, daramite să conduci cu 200/h, deşi nu cred că acolo există contrasens.
Baticul roşu nu-l mai ai, aşa? Banuiesc că ţi-au spus, Steaua nu se mai descurcă aşa bine, deşi Gigi tot încearcă bietu`, mai nou e prieten bun cu Dumnezeu. Dar nu cred că la voi se acceptă valize cu bani.
Nu ştiu daca ai televizor, dar sa ştii că nici eu nu mă mai uit la Dexter’s Lab şi nici Nintendo nu mă mai joc, de când nu ne mai jucam amândoi. La Prince încă n-am ajuns la prinţesă, acum nu mai am cu cine sa ma întrec. Cred că te las până la urma să te însori tu cu ea, eu nu-i mai vreau rochiţa.
Ştii, e iarnă şi eu nu mă mai întorc plângând acasă pentru că m-am ciocnit cu tine pe derdeluşul de lângă şcoală, dupa ce ne-am dat pe ghiozdane. Măcar nu mai e tata supărat că o sa răcesc din nou sau că mi-am murdărit hainele.
Nici pe profa de mate nu mai sunt suparată ca ţi-a dat 4, sper că nici tu. Până la urma, să ştii că e un om bun!
Doamna cu haina de blană care ne-a certat pentru că legam bani cu damil în faţa blocului probabil e fericită acum. Şi nici părinţii Ancuţei nu mai pot striga la noi că fata lor a leşinat din cauza noastră. M-am speriat tare atunci, sper că acum nu mai faci de astea. Sau cel putin nu în casa scării, să dea cu capul de poşte.
Părintii mei încă nu ştiu că tu ne-ai pus şoarecele în postă, dar cred ca e mai bine aşa. Că era să cad în fântâna bunicii tale în vacanţa aceea de vară, din cauza ta, a fost suficient pentru ei. Acum nu mai urlu chiar aşa, să ştii, am învăţat că dacă strig rămânem amândoi fără desert.
Tamagochi-ul pe care mi l-ai daruit în clasa a 4-a se încăpăţânează să nu mai meargă. Cred că a murit bietul pui de prea multe ori, de malnutriţie. În cele din urmă, cred ca au şi puii de găină noua vieţi, dar cu mine le-au dat gata repede.
Bicicleta albastră nu o mai am, a rămas mică. Acum mi-ar plăcea să ne dam iar toţi 5 şi ştiu că şi Victor s-ar bucura pentru că bordura din centru nu mai e aşa înaltă.
Să ma ierţi că ţi-am spus că pe partie nu mai există zăpadă, sau că apa de la ştrand e mereu plină de broaşte şi că tu esti norocos că stai în pat. Te-am minţit. Şi să mă ierţi că m-am certat cu tine când mi-ai spus că o sa traieşti mai puţin decât mine. Sau că în seara aia nu am insistat să te vad. Dar cel mai rău îmi pare că am schimbat numele ăla nenorocit în telefon. Sunt convinsă că gândurile tale de atunci vor ajunge la mine odata. Oricum, şi eu te iubesc.

zig-zag

Ceilalti lupi m-ar omori daca ar stii
Ca urletul meu este, de fapt, un planset.
(Octavian Paler)